În plină criză financiară, Piţurcă aduce în Bănie jucători ieftini sau liberi de contract. Ultimul obiectiv: Aliuţă
Criza financiară a lovit puternic Universitatea, iar Victor Piţurcă a căutat soluţii pentru a întări lotul Ştiinţei printre fotbaliştii care pot fi aduşi pe bani puţini sau care sunt liberi de contract. Din lipsa banilor, Piţi i-a ratat pe Bordeanu şi tripleta Varga - Bălan - Curelea de la Sportul.
Cea mai mare problemă cu care se confruntă Victor Piţurcă la Universitatea este lipsa banilor, fapt care îl împiedică să transfere jucătorii pe care îi doreşte. De aceea, managerul general al Ştiinţei a fost nevoit să apeleze la soluţii low-cost pentru a "petici" găurile din lot până pe 10 septembrie, când se termină perioada de transferuri. Au sosit deja Stoica şi Stanca, cu o cheltuială minimă din partea Craiovei, adică 100.000 de euro, iar pentru postul de fundaş stânga, una din marile probleme ale Ştiinţei, Piţurcă îl încearcă pe Goge, un tânăr de 19 ani de la Vâlcea.
Craiova, a 17-a echipă pentru Aliuţă?
Piţurcă se orientează şi spre fotbaliştii liberi de contract, iar unul dintre numele vehiculate este cel al lui Marian Aliuţă. Mijlocaşul nu ar zice nu unei sosiri în Bănie, însă Piţurcă se gândeşte bine, având în vedere vârsta şi antecedentele fotbalistului. Dacă ar ajunge în Bănie, Universitatea ar fi a 17-a echipă la care a evoluat în cei 15 ani de carieră. Ultima dată, Aliuţă a fost în lotul Victoriei Brăneşti, dar s-a despărţit de echipa lui Ilie Stan înainte să joace vreun meci, din cauza problemelor medicale şi a pretenţiilor financiare considerate prea mari.
"Eu nu ştiu nimic. Pe mine nu m-a sunat nimeni de la Craiova" , Marian Aliuţă
Ziare Sportive
Piţi merge cu low-cost! Tehnicianul aduce la Craiova jucători ieftini sau liberi de contract! VEZI cum ar putea arăta primul "11"!
Asul din mâneca lui Piţi: Florin Costea revine pe teren!
O veste bună pentru Universitatea Craiova şi Victor Piţurcă. Golgheterul oltenilor din sezoanele trecute, Florin Costea, va reveni la antrenamentele primei echipe, după o pauză de mai multe luni. Atacantul se accidentase la victoria Ştiinţei contra Politehnicii Iaşi, scor 2-1. Tatăl atacantului a declarat că Florin abia aşteaptă să revină pe teren, având o ambiţie ieşită din comun în acest sens:
"A avut o mare ambiţie de a trece cât mai repede, dar şi bine, peste acest necaz. Sigur, a contat şi ajutorul primit din partea medicilor olandezi, aparatura din spital, dar şi dorinţa lui de a reveni. Nu are în cap decât clipa când va reintra într-un meci oficial ",a spus părintele olteanului pentru Adevărul.
Victor Piţurcă îl aşteaptă cu braţele deschise pe Costea, pe care l-a şi promovat la echipa naţională de altfel.
"Vineri va fi la Bucureşti. Îl voi aştepta eu la aeroport după care vom pleca direct spre casă. Este apt sută la sută şi pregătit să-şi recupereze forma sportivă dinaintea accidentării. I-ajunge cât a stat printre străini. S-a săturat şi de olandezi, şi de tratamente, are o poftă nebună de fotbal", a conchis Florin Costea Senior.
Exclusiv Bruno Moraes la Bistriţa!
În Liga 1 continuă mişcările. Rapidul nu a renunţat la gândul de a-l transfera pe Junior Moraes de la Bistriţa şi este tot mai aproape de a realiza acest deziderat. Astfel, Gloria Bistriţa îl va transfera pe Bruno Moraes, fratele lui Junior Moraes. Atacantul a semnat un contract pe un sezon cu gruparea lui Jean Pădureanu, venind liber de contract de la FC Porto.
Bistriţenii vor înregistra mâine contractul la Liga Profesionistă de Fotbal. În aceste condiţii, Junior Moraes are toate şansele să ajungă la Rapid, Bistriţa aducându-l pe Bruno tocmai în acest sens.
2 titluri de campioană şi 1 Cupă a Portugaliei are în palmares Bruno Moraes
Pădureanu şi Copos nu s-au înţeles! J. Moraes rămâne la Bistriţa!
UPDATE: Jean Pădureanu şi George Copos nu s-a înţeles la negocierile care au avut loc la Crowne Plaza în privinţa lui Junior Moraes! Astfel, atacantul va rămâne la Bisriţa, alături de fratele său, care a fost transferat astăzi. "Nu m-am înţeles cu Copos. Moraes va rămâne la Bistriţa" a spus Jean Pădureanu.
Preşedintele Gloriei Bistriţa a venit aseară în Bucureşti pentru a negocia direct cu patronul Rapidului, George Copos, transferul lui Aluisio Moraes în Giuleşti.Cei doi conducători mai au două zile la dispoziţie să realizeze transferul, pentru că perioada de mercato se închide pe 10 septembrie. "Da, mă întâlnesc cu domnul Copos să vorbim despre Moraes!", a recunoscut "Lordul", aprobat şi de rapidist. "E adevărat. Sper să ne şi înţelegem, pentru că nu mai avem mult timp la dispoziţie", a completat Copos. Din câte se pare, întâlnirea de aseară nu a fost decât o formalitate, cele două părţi bătând palma încă din weekend! Altfel, şefii Rapidului vor să întărească atacul lui Şumudică şi cu Raul Rusescu, tânărul atacant al Unirii Urziceni. Afacerea se poate parafa azi, după revenirea vârfului din Rusia, unde a evoluat pentru naţionala de tineret.
"Şumudică poate fi demis!"
Preşedintele Rapidului, Dinu Gheorghe, a comentat speculaţiile privind revenirea lui Răzvan Lucescu la Rapid. "E posibil orice, dar nu se pune problema. Şumudică are un contract ferm. Sigur, dacă Şumudică nu-şi atinge obiectivele, conducerea poate să decidă să-i rezilieze contractul. Dar el va sta până la finalul campionatului", a afirmat Dinu "Vamă".
More Articles...
Page 1 of 148








